Valentina Teclici – Dialog with Ken Sandö, a quirky, unconventional Artist.

Hawke’s Bay Art Guide describes the artist Ken Sando as “A multidisciplinary creative whose work is easily recognizable by its quirkiness and unconventional subject matters.” I believe this is a correct description in a nutshell that stimulates the curiosity of the art lovers to learn more about Ken Sando’s work. I am privileged to be one of Ken Sando’s family friends and also to collaborate with Ken in different projects.

Valentina TECLICI: Three years ago, you gave me very interesting answers to the Interview about creativity that I also translated into Romanian. It was published, in English and Romanian on different on-line magazines, personal blogs and websites in Romania, Australia and New Zealand. I am aware that, in the last couple of years, you have had a couple of personal exhibitions and you also contributed to collective exhibitions. 

Could you please share with me and the readers of this interview the main art events that happened in your creative work after your personal art exhibition “Rock’ n roll” that was held at Boyd-Dunlop Gallery Napier on  April 2017.

Ken SANDÖ: I’ve been in a few more solo and group shows. Noticeable ones were; Whorse-Sense, a solo show at Napier Contemporary Art Gallery in 2019. Looking Good, a solo show at the Taupō Museum and Art Gallery in 2020 (which was disrupted by the Covid-19 lockdown). As well as the Hawkes Bay Art Trail Exhibition at the Hastings Community Art Gallery.

Memories of Olympia. 2020. Acrylic and Charcoal on Board. HB Arts Trail Exhibition.

A number of works have sold over this period, with the most memorable one being of “Memories of Olympia” which sold prior to the opening of the exhibition it was exhibited in. I have also produced more sculptural pieces, mainly in the continuation of the skulls’ series, as I’m getting great enjoyment from making them.

Valentina TECLICI: I was able to come with my husband Robert Anderson to the launch of your personal art exhibition Whorse-Sense held at Boyd-Dunlop Gallery on 27th September 2019.

Your work “Power and Control” is for me an example of “unconventional matter” that gives me freedom to think of different ideas and meanings. My mind could make several assumptions of what was hidden behind it. In fact, what did you try to express and communicate through this interesting piece of art?

Power and Control. 2019. Acrylic and Charcoal on Board. Whorse Sense Exhibition.

Ken SANDÖ: There are certainly many different readings one can take from this imagery Valentina. Some of the core ideas I was contemplating when I produced Power and Control are as follows:

Truth is oftentimes considered or depicted as naked; I consider truth as formidable and confronting to those that foster alternate narratives. So truth is a paradox, for me, in the sense that it is both vulnerable and almost invincible. Truth, also, just exists as an entity in its own right beyond the control of external forces but exerts its own presence sometimes, and sometimes forcefully. It is what it is…

The powerful tend to be oblivious to all but themselves. Powerful people/organisations/concepts/etcetera frequently have no realisation that their actions present endangerment or outright dismissal of weaker people/systems/groupings/etcetera…  Power brings with it its own ignorance; as “you only know what you know” and power can find it almost impossible to look beyond its own privilege.

The closed doorway, guarded by the suited and masked figures, is the present Municipal Library entrance in Napier. This representation references control or denial of access to information and knowledge, which is apparently a constant in relationships of unbalanced power. If the way to knowledge is blocked it implies that

It’s nearly impossible to step out of the gutter if that’s the only vision you’ve been given.

Valentina TECLICI: Could you please tell us more about your philosophy and vision of “looking good” that was reflected in your personal exhibition Looking good that was held at Taupo Museum in April 2020.

Ken SANDÖ: This exhibition was centered on the pun of looking good; meaning to look at something well, to examine. Also to have an aesthetically pleasing appearance according to popular taste or social mores. So it meant, for me, to have the viewer look beyond the conventional or the surface to gain an awareness of what may lay beyond the superficial. I utilised images in separate works that referenced others in the show so that there was a thread of narrative within each piece linked to the overarching thematics. 

Looking Good. 2020. Acrylic and Charcoal on Board. Looking Good Exhibition.

Valentina TECLICI: I know that you would love to have more time for your art, doing it full-time and not as a side-hustle. Lockdown kept us in our bubbles for nine weeks. How did this isolation influence and affect your creativity and art work? 

Ken SANDÖ: Honestly, the lockdown sucked. Really big-time sucked!

My show at the Museum was mothballed, so I took a financial and emotional hit on it. No show – no sale… Every other solo exhibition I’ve held has been able to cover the considerable costs of holding them; I also feel my art making is  truly acknowledged when someone has the bravery to pay good money for one of my works. So a loss.

As you know, part of my symbolism utilises masks and skulls; suddenly it seemed everybody else started using this as a device within their art (understandably so). I felt that I’d have to reinvent a large part of my artistic lexicon because it suddenly seemed to be swallowed up in a greater story. This was also a draining experience that I’m still trying to work through.

The lockdown also revealed to me, Valentina, that I enjoy making artworks in solitude and uninterrupted and having my family at home over that period didn’t help my productivity at all. 

I did though get to spend plenty of time cleaning out my studio/workshop which was cathartic. 

Valentina TECLICI: It sounds that the Lockdown was a big challenge for you and also an opportunity to learn more about what you need to strive in your creativity and productivity. Did you contemplate/ creating a work of art named “Lockdown”?

Ken SANDÖ: No. Not at all. Perhaps in the future I may examine the experience a little more and produce a work that is Lockdown specific. At the moment though there is no desire to do so…

My work is quite self-referential, so it holds these experiences and references within it already without specifically highlighting them. Valentina, I feel somewhere along the line the Lockdown may present itself in my work, either specifically and/or obliquely.

Valentina TECLICI: A few weeks ago, your work “Moaner Lisa”, a replica to Leonardo da Vinci’s famous Mona Lisa, was presented in a group show at Community Arts Napier. Instead the enigmatic smile, a moan. I felt goosebumps and I was not sure if the strong emotion was positive. What did you intend to communicate through this work of art?

Moaner Lisa. 2019. Acrylic and Charcoal on Board. Looking Good Exhibition.

Ken SANDÖ: Well it seems I got what I wanted with this work in regards to your response; An emotional response generated by an artwork (whether elation, repulsion, or any other strong emotion) is what I believe should be at the core of any good art piece. It signifies, to me, that It reaches beyond the apathetic consumer/viewer and touches their mind. It means something more to the viewer than a simply forgettable visual representation. And I’m not dictating what sort of response – as long as there is one – because it hopefully triggers a train of thought within the viewer as to why they responded to the image the way they did.

Valentina TECLICI: Our collaboration has continued. You designed the cover for Poetical Bridges – Poduri lirice, my second bilingual collection and also involved in the New Zealand National Poetry Day, last year as artist for the Painted Poem event and this year as a photographer for Lens on Poetry event. How was it for you to collaborate in these poetry projects?  

The Spirit of Napier. 2020. Print on Glossy Photo-Paper. Lense on Poetry Exhibition

Ken SANDÖ: I quite like to be pushed beyond the known and mentally stretched so doing collaborative work outside my normal stylistic and creative intellectual content can be a refreshing experience. Although I do not actively seek out these collaborative projects it is quite flattering when someone is willing to trust me and share with me their work and then allow the freedom of layering my ideas over theirs. 

Working with you Valentina on these collaborations has been another way for me to broaden my skillset and contribute to something greater than myself. Thank you.

Poetry in Motion. 2019. Acrylic and Charcoal on Board. Painted Poem Exhibition.

Valentina TECLICI: Thank you, Ken, for your time and your interesting answers.

October 2020

Whorse-Head. 2020. Acrylic and Charcoal on Board. Looking Good Exhibition.

Regal liric „În sălaș de liturghie” Vasilica Grigoraș

Vasilica Grigoras reading her work

Regal liric „În sălaș de liturghie” Vasilica Grigoraș

În a doua jumătate a lunii ianuarie, 2020 am primit un plic, în care  era o carte. Surprinsă de gestul expeditorului, poeta gălățeană, Maria Weishaupt Sarău, pe care am cunoscut-o în toamna anului 2018, în Galați, la lansarea Antologiei „Poetical bridges – Poduri lirice”, Editura Scripta manent, Napier (NZ), 2016, 2018, 2 vol, editor și traducător, poeta Valentina Teclici,  deschid plicul și descopăr volumul „În sălaș de liturghie”, Galați, Editura PAX AURA MUNDI, 2019. 

Pe prima copertă, câteva imagini, peisaje de poveste din țară și din lume, pe coperta a patra, fotografia autoarei și un scurt comentariu al scriitorului și jurnalistului Ion Manea. 

Am început să citesc Cuvântul înainte, intitulat „Maria de Galați”, semnat de Ion Manea, care ne spune despre poetă că:  „Era cel mai frenetic reporter de teren pe care l-am cunoscut vreodată… Avea un fel de a culege informații de pe teren care îi uimea pe toți.” Un patriotism local ingenuu, ambii fiind gălățeni au dorința expresă de a arăta lumii ce oameni minunați și ce personalități marcante are orașul și județul de la Dunăre.    

Din curiozitate citesc mai întâi pe „diagonală” textul cărții, îmi fac o primă impresie care mă convinge să deschid cartea la prima poezie și să citesc cu atenție poemele. Se înțelege limpede de la început că este vorba de o carte cu poezii de dragoste, cântând iubirea sub toate formele sale. Autoarea își exprimă acest sentiment nobil față de familie, părinți, copii, neamul românesc, țara noastră binecuvântată de Dumnezeu cu multe daruri, și nu în ultimul rând iubirea soțului elevețian.

Maria Sarău trăiește în același timp în două lumi, fiecare cu universul său mirific, dar și cu lipsuri și inadecvări. În anumite perioade petrecute în Elveția, se bucură de iubirea și ocrotirea helvețianului, de minunile unei țări cu un admirabil potențial turistic, dar sufletul său nu poate stăvili izvoarele din vatra satului, de pe malurile și din valurile Dunării, din briza mării și înălțimea Carpaților. Încă din prima poezie aflăm originea și locul natal al autoarei: „Din Garvăn, sat al Soarelui, sunt/ Și-s mândră de acel pământ,/ De mama, de tata, de frați,/ Aici, de la mare-n Carpați, / Cu Donaris șerpuind liniștit/ Pe lume când am venit.// De acolo sunt și vă zic,/ De n-ai rădăcini, n-ai nimic.”. (Din Garvăn sunt)

Cu o sensibilitate aparte și cu abilitate în mânuirea versului, poeta realizează portretul mamei în cuvinte simple, dar pline de iubire. Nu numai că i-a dat viață, a îngrijit-o și educat-o întru toate cele bune cât a trăit, însă și: „Din cer mi-ai dat putere de luptat,/ Mereu mi-ai fost exemplu de urmat,/ Ești îngerul meu cu suflet curat,/ Grație ție în viață am câștigat.// Mamă, icoana mea,/ M-ai călăuzit, sfântă stea…”. (Mama, icoana mea) Amintirile din copilărie sunt prezente permanent în sufletul Mariei Sarău, timp în care: „Eu mă visam adesea-n zbor,/ Pluteam deasupra tuturor,/ Cu păsări mii în jurul meu,/ Eu tot urcam spre curcubeu,// …Cu mâna-ntinsă către nori,/ Cu stele mii și mii de sori,// …Și tot urcam, și tot urcam/ Spre galaxii în devenire ,/ Spre Dumnezeu, spre nemurire”. Cu nostalgie și „Cu drag îmi regăsesc, uimită,/ Copilăria mea pierdută…”. (Copilăria mea pierdută)

Timpul se scurge, nisipul din clepsidră alunecă fără zăbavă, copilăria se pierde, tinerețea se îndepărtează, linia vieții, dată o singură dată, se subțiază continuu. Nimic nu se mai întoarce, ne rămân doar amintirile: „E tinerețea ca un vis frumos,/ Ce-a fost cândva și nu mai este,/ Cu Cosânzene și cu Făt-Frumos,/ Ce-și mână aprig calul din poveste.// Dar anii s-au crestat adânc în noi,/ Eșecuri și tristeți ne-au pus zăbale,/ Prea multe griji, necazuri și nevoi/ S-au așezat perfid în cale.// Departe-i tinerețea, nu mai vine,/ E toamnă-acum în viață și în gând,/ Dar primăvara-i încă-n mine/ Aroma ei n-o voi uita nicicând.” (Departe-i tinerețea)

Din copilărie, adolescență, tinerețe acumulăm, creștem, evoluăm, urcăm și ajungem pe-o culme stabilită de planul divin, sporind treptat  în credință și-n înțelepciune. Astfel, pe neobservate ajungem în inima toamnei: „La poale de Alpi pașii mei/ Străini și nesiguri și grei/ Spre colbul de-acasă visau,/ Spre casa din Garvăn trăgeau,/ Spre zarea cu norii înălțați,/ Din duh de Dunăre urcați”. Pentru autoare se deschide un nou drum parcurs alături de persoana iubită: „Cu el, de mână, în ceasul de-apoi,/ În România întorși amândoi,/ Am venit, el să urce la cer precum geții,/ Eu să cobor în toamna din urmă a vieții.” (Coborând în toamnă). Sinceră cu sine și corectă cu cititorul, cu dorința de a ne convinge că în existența sa: „Se-ascunde vara în gutui stelare,/ În struguri vinul cere izbăvirea,/ Mai iute curge Dunărea spre mare/ Se zgribulește-n sine firea.// E toamna vieții la fereastra mea/ Prin ramuri desfrunzite mă privește/ Se simte-n vântul aspru, vremea rea/ Și tot mai neagră noaptea crește.//E toamnă-n viața mea întreagă,/ Departe-i tinerețea, unde-o fi ?/ Iar sufletu-mi nu vrea să înțeleagă,/ Că iarna e la ușă, va veni…”. (Toamna vieții) 

Poeta baleiază decenii, între primăvara și toamna vieții, apoi între România și Elveția, cu popasuri care i-au electrizat sufletul cu frumuseți și atracții nenumărate. Viața i-a oferit și poetei șansa, asemenea multor români  de a cunoaște alte țări și alte lumi: „Prea mulți plecat-am din țară,/ Români cu gând de propășire-afară.”. N-a ratat șansa de a trăi experiențe în afara granițelor țării, însă pentru autoare, acolo, întotdeauna a fost străinătate: „Nu depărtarea mă făcea să sufăr,/ Ci despărțirea de pământul meu./ De verdele străbun, de albul nufăr,/ De grâul copt, de bobul greu…// Dar când era să vin la casa-adevărată,/ Din nou ca să trăiesc cu voi,/ Cu sete îmi luam, înfrigurată/ Din vamă sufletu-napoi…”. (Cu sufletul lăsat în vamă). S-a bucurat de lucrurile minunate întâlnite, însă ne mărturisește: „Plângeam adesea și-mi doream/ O altă soartă pentru neam,/ și-n vis mi se urzea-ndrăzneț/ Că va sosi un ceas măreț/ În care toți acasă vom veni/  Și-un nou destin ne vom clădi”.(Un nou destin)  În opinia poetei, împlinit doar prin „Iubire și iarăși iubire/ Șansa noastră la nemurire…” (Șansa noastră)

Dar să vedem cine și ce-i ținea captiv sufletul autoarei în România. Desaga cu care a călătorit prin viață și prin lume, întotdeauna a fost plină de mireasma românismului: ,,Plecată-n străini eu mereu/ Simțit-am duhul pământului meu/Și pot declara orișicui/ Ca mine româncă nu-i…// Cât voi trăi pe pământ,/ Rămân credincioasă locului sfânt/ În care cândva m-am născut.” (Duhul pământului meu) Plaiurile natale sunt conturate adânc, dar strălucitor pe catapeteasma inimii sale: ,,Bătrâne creste de Măcin în zare,/ Un cer albastru sprijinit pe mare,/ Și câmpul cu zbârcitele călcâie/ Spre Dunăre zburdând spre apa vie,/ În toate eu eram și toate-n mine,/ Plăpând vlăstar al nopților senine/ De ploi albastre mângâiator și de lumină,/ Prințesă mă visam și-apoi regină” (Și-alăturea o traistă cenușie…)

Dorul nestăvilit de întregul cuprins al României nu i-a dat pace poetei, oriunde se afla. Imagini vii, amintiri puternic înzidite în fiecare celulă a sufletului său: ,,Din Garvăn Marie, cu suflet stingher,/ Ridic în tăcere privirea spre cer,/ Oglindă să-mi fie, la ceasu-mi de dor,/ Să-mi văd eu Carpații intrând în pridvor,/ Cu Jiul, Cu Oltul, Cu Prutu-nspumat,/ Oaspeți de noapte sub ceru-nstelat,/ Cu Dunărea-n brațe, șoptindu-mi așa:// -Marie, primește-o, este a ta!/ Pune-o brățară, pune-ți o stea/ Și vino acasă odată cu ea…”. (Și vino acasă odată cu ea….) A înțeles și-a dat curs  aceastei chemări și datorită dragostei pentru: ,,Satul meu, un cuib de dor,/ Cerul liniștit și neamul,/ Râul limpede și ramul,/ Floarea-soarelui, pelinul,/ Pentru a-mi urma destinul.// Căci am rămas și voi rămâne/ Fiica nației române,/ Cu ochi de Dunăre, albaștri/ Și cu privirea către aștri…”.  (Cu privirea către aștri…”) Pentru Maria Sarău, Dunărea reprezintă mesagerul care-i poartă ruga către Dumnezeu: ,,Dunăre, sub valul tău,/ Umblă-n lume gândul meu,/ Du-l înfășurat în undă,/ În abisuri să pătrundă,/ Pân’la Dumnezeu s-ajungă.” (Viața mea de tine plină)  Își argumentează dragostea sa pentru Dunăre astfel: ,,Fluvii mari, oceane-adânci,/ Ape răstignite-n stânci/ Am văzut în lumea mare/ Și Niluri și Niagare,/ Dar ca tine nu-i niciuna,/ Tu în maluri, și-n cer Luna…”. (Dunăre, apă de dor)

Dacă dorul nu este suficient de convingător pentru sentimentele poetei față de țara mamă, cred că plânsul românește nu implică niciun dram de tăgadă a trăirilor sale. Elvețianul, alesul inimii  sale,  iubitul său soț a dorit să vină în România în ultima parte a vieții, cu dorința clar exprimată ca atunci când va pleca la Domnul să se odihnească în pământ românesc, ceea ce s-a și întâmplat, iar poeta îl jelește românește: ,,O floare la mormântu-i eu îi duc mereu/ Și ea sub trena vremii nicicând nu ofilește./ S-a-ndrăgostit de țara-mi etern iubitul meu/ Și-n veci helveta lui îl plânge românește….”. (Plâng românește)

Descoperim în poemele Mariei Sarău un lirism cu chipul unui naționalism chibzuit dozat și onest exprimat. Esența lirismului său atinge o stare virtuoasă.  Recurge la sacru, la acea mistică a trăirii binecuvântată cu nestematele neprihănirii, purității, candorii, serafismului imaginației plăsmuitoare. În exprimarea sentimentelor sale generoase folosește cu acuratețe limba strămoșească și mânuiește rima cu reală îndemânare pentru că indiferent ce a făcut și unde a fost, nu dezbracă ,,haina” profesoarei de limba și literatura română, o haină a tinereții, însă conștientă de misiunea nobilă se simte binecuvântată: <Am fost cândva și profesoară,/ În școala-n care-am învățat,/ Predam româna-întâia oară/ Copiilor, la mine-n sat.//  Poeții îi știam și buchiseam/ Gramatica rostirii românești,/ În sat la Garvăn toți știam: „A fost odată ca-n povești”…> (La mine-n sat, predând româna…).

„În sălaș de liturghie” este o carte sentimentală, o lirică duioasă și tandră. Poezia autoarei este trăirea blândă, dulce bucurie chiar și atunci când viața i-a oferit lecții de învățat. Uneori pare dusă de valul vieții, dar pune stavilă tăvălugului prin revenirea la credință și la rugăciune. 

„Maria de Galați” este copacul cu rădăcini adânc înfipte în ființa sa, dându-i totuși libertarea de a se manifesta, de a se exprima, a trăi liber. Nu întâmplător plasează ca motto al cărții: „Orice viață de om începe de mai multe ori” (Tudor Arghezi). Autoarea confirmă aceste celebre vorbe. A mers pe cărarea vieții, uneori asfaltată, alteori plină de denivelări, însă fiind o bună observatoare și optimistă incurabilă a „schimbat macazul” într-o altă direcție, astfel încât să găsească buna cale a vieții. 

Poezia i-a fost întotdeauna medicament pentru a trece prin încercări ori pentru a-și ostoi dorurile, însă s-a dovedit a fi doar un bun paliativ, de aceea doar iubirea și credința au fost trăirea substanțială cu efect terapeutic garantat. Ne sfătuiește să iubim și să avem credință, să ne păstrăm nădejdea vie, să credem în noi, indiferent ce ne oferă viața: „Să crezi în tine e-o povață bună,/ Ce din comoara mea străbună. / De bate vântul, de furtuni ridică/ În calea ta, nu-ți fie frică,/ Nu te-apleca de teamă, nu ceda,/ Nu oferi dușmanului, ce vrea.” (Să crezi în tine) Încrederea în sine este urmarea firească a credinței în Dumnezeu: „Dar cu puterea dată de credință/ Mereu am mers spre biruință”,  prin care  dobândim  (Un strop de fericire), și umblăm „Prin lumea mare pașii să-mi îndrept/ Alături de un prinț helvet/ Eu, dobrogeanca dintr-un sat/ La cot de Dunăre lăsat// S-ajung la Sfinxul din Egipt/ La Everestu-n cer înfipt, / Și până-n Asii depărtate,/ Atâtea țări, stătea state…// Dar spun la-ntoarcere acasă/ La noi e viața mai frumoasă…// Lui Dumnezeu, credință vie/ În ce a fost, în ce-o să fie…”.  (Credință vie)

Trăirea în comuniune cu Dumnezeu este un leitmotiv al cărții, mărturisindu-l astfel pe Creator. Și cum niciun muritor nu este perfect, să avem înțelepciunea ca atunci când greșim să ne cerem iertare: „Pe lume iubire s-aducem venim,/ Pace s-aducem pe cerul senin,/ Nu răul să-l facem, la disperare….// Iertare, Doamne, iertare!/ Și oprește-ne nouă răutatea/ Și seamănă peste tot bunătatea!” (Rugă) și să ne bucurăm: ,,De e soare, dacă plouă,/ Ziua e o floare nouă,/ Ce ne-o-ntinde Dumnezeu/ Și ne-o-ntinde tot mereu,// De ni-i bine, de ni-i greu,/ Să avem parfumul sfânt/ Ca speranță și avânt,/ Ca iubire și credință,/ Alinare-n suferință.” (E-o floare fiecare zi)

Încheie volumul cu poemul „Testament”, prin care îi  asigură  pe cei dragi inimii sale de iubire necondiționată și infinită: „Copiii, țara, neamul și credința,/ Iubirea ce-am țesut-o-n firul ei/ Cu ea am strâns în mine biruința,/ Cum roua-n florile câmpiei.// De-acum în urma mea surâd nepoții/ Cu chipul lor scăldat în soare,/ Pe mine mă așteaptă ceasul nopții,/ Ei zorii îi trăiesc plin de candoare…” .

Volumul Mariei Sarău este un regal de sorginte românească, în care prim solista poartă costumul popular al neamului său. Acest lucru n-o împiedică, ci chiar o ajută să-și întindă cu grație tentaculele elvețiene spre destinația finală, România. Poemele sunt tablouri veridice ale trăirilor și sentimentelor poetei. Înmiresmate de dorul mioritic care o însoțește aievea și pretutindeni sunt mesagerii care vorbesc într-un stil pur și cald românește. O poezie bine rostuită, cu ritm ce bate românește cu precizia ceasornicului elvețian. Stilul în care se exprimă poeta indică ora, minutul și secunda în care inima Mariei Sarău bate armonic, melodios, uneori vesel, alteori trist, dar întotdeauna cu sinceritate și devoțiune. 

Fiică a Galațiului, a Dunării, a mării, a țării, în opinia poetei  „Iubirea este pentru sufletele mari”; așadar și prin acest volum, Maria Weishaupt Sarău reușește să ne convingă de sufletul său mare. „Ca și în viață, în poezie, ea a rămas în clasicitate și ortodoxism, scriind simplu, curat, sincer și cu speranța mântuirii în suflet.” (Ion Manea)

Interview about creativity Valentina Teclici And Ken Sando


Deschiderea expoziţiei de artă „Rock On” a lui Ken Sandö a avut loc la Galeria de artă Boyd-Dunlop din Napier, joi seara, 13 aprilie 2017. În ciuda vremii furtunoase, provocată de ciclonul Cook, o mulţime de iubitori de artă au venit la lansare, au degustat vinul roşu, s-au perindat de câteva ori prin sala de expoziţie, au privit cu atenţie fiecare exponat, şi-au împărtăşit impresiile cu alţii şi cu autorul expoziţiei. Pentru mine, aceasta este o dovadă că Ken Sandö este un artist plastic bine cunoscut şi că oamenii sunt interesaţi de noutatea şi pasiunea pe care le aduce de obicei la aceste evenimente de artă.  


Valentina TECLICI: Ken, te-am întâlnit în circumstanţe diferite şi ştiu că eşti o persoană complexă, jucând mai multe roluri. Un exemplu ar fi cel de grafician. Cu amabilitate ai ilustrat coperta cărţii „Poetical Bridges” (Poduri lirice) pe care am tradus-o şi editat-o recent. Te invit, Ken, să te prezinţi şi să ne spui câte ceva despre rolul tău de artist plastic şi despre alte roluri, dacă doreşti.  

Ken SANDÖ: De fapt, Valentina, este doar un rol cu mai multe faţete; şi, dacă acel rol trebuie să aibă o etichetă, ar fi cea a creativităţii. Fiind creativă, îmi oferă libertatea de a-mi folosi îndemânarea la orice mă inspiră fără a fi nevoie să găsesc un alt motiv decât că este doar un alt aspect a ceea ce fac. A ceea ce sunt. Una dintre aceste faţete, după cum ai menţionat, este titlul de artist plastic. În ultimii 30 de ani am fost un artist practicant care a expus la nivel naţional în expoziţii individuale şi de grup. Am obţinut diploma în Arta vizuală şi design în 2002, în cadrul programului de artă de la EIT în asociere cu Universitatea Massey. Am fost un student mai în vârstă când am început studiile. Înainte, am lucrat ca decorator, artist vizual şi decorator calificat în comerţ, însă am fost implicat şi în alte meserii. După cum ştii, când nu fac artă, fac ceva creativ. În afara designului grafic şi ilustrării, de exemplu, în ultimele câteva săptămâni, am creat şi realizat elemente de recuzită pentru recitalul de dans al Studioului Rochelle Spence de la Teatrul Municipal din Napier, am fost technician şi consilier artistic pentru un alt coleg care îşi organizează expoziţia, am restaurat mobilier pentru un prieten, am construit un sistem de stocare pentru o colecţie de artă… Fiecare zi este diferită!  

Valentina TECLICI: Care rol îţi place cel mai mult?  

Ken SANDÖ: Cel al artistului spirit liber, Valentina! Admit că acest rol îţi aduce satisfacţie şi nu te prea recompensează financiar, dar oferă o libertate de exprimare şi independenţă pe care nu le găseşti prea des în alte vocaţii.  

Valentina TECLICI: Cum descrii stilul tău creativ?  

Ken SANDÖ: Stilul meu este în prezent condus de anumite întrebări pe care le am despre imagini şi percepţii ale realităţii; ceea ce este considerat ca adevăr. Asta înseamnă că lucrez dintr-un cadru filozofic atunci când creez arta mea, idee mereu esenţială în procesul meu, imaginea fiind un rezultat al acestuia. Asta se datorează faptului că îmi place să ştiu „cauza” lucrurilor. Examinând ceea ce este considerat normal sau cotidian, apoi întrebând de ce este, această căutare de răspunsuri conduce creativitatea mea. Aceste întrebări şi fragmente de răspunsuri sunt plasate în naraţiunile lucrărilor mele şi accentuează imaginile rezultate. În ceea ce priveşte stilul? Este un produs secundar al procesului. Voi folosi orice mijloc sau metodă care simt că se potriveşte cel mai bine sau este cea mai versatilă, în procesul de creaţie. Încerc să nu mă fixez pe un stil, deoarece acesta te poate prinde în capcana similitudinii repetitive.  

Valentina TECLICI: Am observat la această expoziţie diversitatea lucrărilor tale. Poţi să ne spui ceva mai mult despre temele, modelele creative şi materialele pe care le-ai folosit pentru acest eveniment artistic?  

Ken SANDÖ: Lucrările expoziţiei sunt o altă manifestare în cadrul proiectului la care am lucrat în ultimii cincisprezece ani; ca atare, toate fac parte din lexicul meu de artă, care evoluează şi se aprofundează prin acest proces exploratoriu. Înţelesul fiecărei lucrări individuale este atins de trasee ale ideilor de ansamblu care conduc la realizarea artei mele. Aşa cum ai observat, Valentina, exponatele ar putea părea diverse la suprafaţă dar, la o examinare mai atentă, tematica este constantă în cadrul expoziţiei. De exemplu, ai observat că majoritatea picturilor din expoziţie sunt pur şi simplu nuanţe de negru-gri pe un fond neutru. Aceasta este o tehnică deliberată pe care o folosesc pentru a indica faptul că între două stări ale unei dualităţi percepute există varietate şi diferenţă, sugerând includerea sau subversiunea. Acest lucru este ceva mai puţin evident în procesul meu de creare a imaginilor, însă pentru asta, utilizez tehnologia computerului (prezentul) pentru a construi iniţial imaginea, schiţată în vopsea pe tablou, apoi în cele din urmă desenată în cărbune (primitivul)… Tematica este reiterată în conţinutul distorsionat de reprezentare a picturilor şi lucrează împotriva artei figurative convenţionale care este răspândită în majoritatea galeriilor stradale importante.  

Valentina TECLICI: Care este cea mai importantă sursă de inspiratie pentru creaţia ta?  

Ken SANDÖ: Viaţa… Aceste întrebări fără sfârşit pe care le am despre imaginile şi percepţiile realităţii… Identitatea liminală şi identitatea construită. Întrebări de gen şi sexualitate. Ce defineşte normativul şi ce nu. Spaţiul dintre, dimprejur, de dincolo, din lateral, din dualitatea convenţională…  

Valentina TECLICI: Ce fel de cercetare faci pentru arta ta?  

Ken SANDÖ: În mod normal, dacă nu este ceva despre care am o conştiinţă intimă, mă voi întâlni cu o imagine sau cu un text care declanşează momentul „ce înseamnă asta?” şi, pur şi simplu, trebuie să ştiu de ce este invocat un astfel de răspuns. Deci, o mare parte din cercetarea mea iniţială este pur şi simplu explorare de sine, în timp ce aplic propriile mele teorii la motivul care m-a interesat. Acest lucru îmi dă de obicei esenţa ideii unei opere de artă. De asemenea petrec o perioadă de timp citind diferite puncte de vedere despre subiect pentru a vedea dacă ideea este durabilă sau este o fantezie fără valoare; apoi încep să lucrez prin sensuri şi simboluri mai profunde pentru a da contur lucrării. Din păcate, nu mai reuşesc să citesc mult pentru petrecerea timpului liber, deoarece tind să-mi pierd lectura prin prea multe materiale de referinţă.  

Valentina TECLICI: Care este opera de artă preferată pe care ai creat-o până acum? Ai păstrat-o sau ai vândut-o?  

Ken SANDÖ: Odată, la începutul verii, am petrecut ziua cu fetele mele, atunci preşcolare, şi cu bunica lor într-o dumbravă, lângă un lac şi, în timp ce fiica cea mare se distra singură, am petrecut ziua, desenând-o pe fiica cea mică într-o lumină difuză… Acest tablou rămâne un etalon al unei după-amiezi fericite şi o abordare total diferită de ceea ce desenez, pictez, creez în mod normal. O operă de artă care nu este de vânzare.  

Valentina TECLICI: Stilul tău artistic este, după părerea mea, original. Există însă vreun pictor cu care ţi-ar plăcea să fii comparat?  

Ken SANDÖ: Categoric sunt influenţat de alţi artişti, cum ar fi: Hannah Höch, Pierre Molinier, Man Ray, René Magritte, Marcel Duchamp… ca să numesc doar câţiva. Dar nu mi-ar plăcea să fiu comparat cu ei, fie individual, fie colectiv, deoarece cu toţii ne aflăm în diferite epoci, locuri, sisteme politice, vieţi personale şi profesionale etc.  

Valentina TECLICI: Crezi că arta ar trebui finanţată?  

Ken SANDÖ: Răspuns scurt: Da. În aceeaşi măsura sau mai mult, cum este sportul în prezent.  

Artele sunt gresajul oricărei civilizatii, necesarele înfrumuseţări care uşurează existenta noastră atât de plină.  

Valentina TECLICI: Care este proiectul de artă la care visezi?  

Ken SANDÖ: Să influentez pe alţii cu imaginile mele; când ele devin profund reflexive pentru ceilalţi (este cu siguranţă un drum lung de parcurs înainte ca asta să se întâmple). Să devin independent din punct de vedere financiar, astfel încât să pot continua activitatea de creaţie cu normă întreagă. În cele din urmă, parafrazând remarcabila cugetare a lui Picasso “Arta este o minciună care ne ajuta să înţelegem adevărul”, să reuşesc să găsesc mici adevăruri în marea minciună care este Arta…  

V.T.: Mulţumesc, Ken, pentru timpul acordat.  


Valentina TECLICI  


Ken Sandö’s opening, of his art exhibition “Rock On”, was held at the Boyd-Dunlop Gallery Napier on Thursday evening, 13 April 2017. Despite the stormy weather, caused by Cyclone Cook, a lot of art lovers came to the launch. They drank the red wine, moved around the exhibition several times, and looked attentively at every piece of work, all the while chatting with each other, as well as with the artist. For me, this is proof that Ken Sandö is a well-known artist and people are interested in the novelty and passion he brings to these events.  


Valentina TECLICI: Ken, I have met you in various circumstances and therefore I’m aware that you are a talented person who wears many hats. For example, one is that of a graphic designer. You kindly designed the cover of my recent book „Poetical Bridges-Poduri lirice”. I invite you, Ken, through the following questions, to introduce yourself and tell us about yourself, as an artist, as well as any of the other fields you are involved in, if you so wish.  

Ken SANDÖ: Really, Valentina, it’s just one multifaceted hat; And, if that hat had to have a label it would be that of creative. Being a creative gives the freedom to turn my hand to anything that takes my fancy without having to offer any other reason than it’s just another aspect of what I do… Who I am. One of those facets, as you’ve mentioned, is the title of Artist. For the last 30 years I have been a Practising Artist who has exhibited nationally in solo and group exhibitions. My Visual Art and Design Degree was obtained in 2002 through the EIT Arts programme in association with Massey University. I was an adult student when I sat for the degree as I had been working previously as a Decorative Artist/Fine Artist and Trade Qualified Decorator, as well as being involved in other vocations. As you are aware, when I am not making art I will bedoing something creative; aside from Graphic Design and Illustrating, in the last few weeks, for example: I have designed and made props and sets for Rochelle Spence’s Studio dance recital at the Napier Municipal Theatre, have been a Technician and Artistic Advisor for another Artist who is setting up their exhibition, restored some furniture for a friend, built a storage system for an art collection… Every day is different!  

Valentina TECLICI: What hat do you most enjoy wearing?  

Ken SANDÖ: That hat would have to be the maverick Artist’s hat Valentina! Its self-indulgent admittedly and not very fiscally rewarding but it does offer a freedom of expression and liberty not often found in other vocations.  

Valentina TECLICI: How do you describe your creative style?  

Ken SANDÖ: My art making presently is driven by certain questions that I have about imagery and perceptions of reality; what is considered to be truth/s. This means I work from a philosophical underpinning when creating my art, the idea always paramount in my process, the image a result of this. This is because I like to know the ‘why’ of things. Examining what is considered normal or everyday then questioning why it is; it is this pursuit for answers that drives my creativity. It is these questions and fragments of answers that are placed into my works narratives and which underscore the resulting pictures… As for style? It is a by-product of the process. I will use whatever medium or method I feel fits best, or is the most apt, when working through the making process. I try not to fixate on style as that can tie oneself to the tiresome treadmill of repetitive sameness.  

Valentina TECLICI: I noticed at your current exhibition the diversity of your work. Could you please tell us more about the themes, creative patterns and the materials that you used for this art event?  

Ken SANDÖ: The works in the exhibition are another manifestation within the project that I have been working through for the last fifteen years; as such they are all part of my art lexicon that is evolving and deepening through this exploratory process. Meaning each individual piece of work is touched with traces of the overarching ideas that drive my art making. As you’ve noted Valentina, on the surface the objects may seem diverse yet upon examination the thematics are constant across the exhibition. For example, you may have noticed that the majority of the painted works in the exhibition are simply shades of black/grey on a neutral ground. This is a deliberate device I use to imply/indicate that between two states of a perceived duality there lies variety and difference, hinting at inclusion or subversion. This is a little less obvious in my process of making the imagery, yet still there, in the use of computer technology (the Now) to construct the imagery initially, sketched out in paint on board, then finally drawn out in charcoal (the Primitive)… The thematics are reiterated in the distorted representational content of the works and play against the conventional figurative art that is prevalent in most main-street galleries.  

Valentina TECLICI: What is your main source of inspiration for your work?  

Ken SANDÖ: Life… Those never-ending questions I have about imagery and perceptions of reality… Liminal identity and constructed identity. Questions of gender and sexualities. What defines normative and what doesn’t. The space between, around, beyond, aside, from conventional dualities…  

Valentina TECLICI: What research do you do for your art?  

Ken SANDÖ: Normally, if it’s not something that I have intimate awareness of, I will stumble across some image or text that triggers the “whattya mean by that?” moment and I’ll simply need to know why it invokes such a response. So a lot of my research initially is simply belly-button gazing while I work through my own theories on why it interested me. This usually gives me the core of the idea for an artwork. I will then spend a period of time reading differing viewpoints about the subject to see if the idea is sustainable or is fanciful garbage; then start working through deeper meanings and symbology to flesh out the piece. Sadly, I don’t get to read much for leisure anymore as I tend to wear out my reading on far too much wordy reference material.  

Valentina TECLICI: What is your favourite piece of art that you have created so far. Did you keep it or sell it?  

Ken SANDÖ: Once in early summer I spent the day with my then preschool girls and their grandmother in a copse beside a lake, and as the eldest paddled about I whiled away the day by drawing my youngest daughter in the dappled light… It remains a touchstone of a happy afternoon and a massive departure to what I normally draw/paint/make. One piece that is not for sale.  

Valentina TECLICI: Your art style is, in my opinion, unique. However, is there any artist you would like to be compared to? If yes, please name the artist and explain why.  

Ken SANDÖ: I’ve certainly been influenced by other artists, such as; Hannah Höch, Pierre Molinier, Man Ray, René Magritte, Marcel Duchamp… To name a few. But I would not like to be compared to them, either individually or collectively, as we are all of differing times/place/politics/personal and professional lives/etcetera…  

Valentina TECLICI: Do you think that art should be funded?  

Ken SANDÖ: Short answer: Yes. To the same degree, or greater, as sport currently is.  

The Arts are the grease of any civilization, the much needed slippery fripperies that ease our sometimes fraught existence.  

Valentina TECLICI: What is your art project dream?  

Ken SANDÖ: To become an influencer with my images; where they become deeply reflective for others (there’s admittedly a long way to go yet before that occurs). To become financially self-supporting so I am able to pursue my art-making full-time. Finally, to paraphrase Picasso’s powerful line “Art is a lie that makes us realize the truth”, to be able to find some small truths in the great lie that is Art…  

Valentina TECLICI: Thank you, Ken, for your time.  


Valentina TECLICI  

Napier, New Zealand  

April 2017