Motto:
<<Dacă aș fi „Calif de o zi”… aș face o planetă mai bună…>>
(Violeta Ionescu)
De Violeta Ionescu mă leagă poezia, teatrul, gazetaria, Galaţiul, dragostea pentru pisici… şi o prietenie care s-a înfiripat la începutul anilor ’80 și care a crescut de-a lungul anilor ca un stejar falnic cu amintiri dăinuind în fiecare ramură, în fiecare frunză, în fiecare inel încrustat în sufletele noastre.
Locul primei noastre întâlniri a fost o sală destinată şedințelor cenaclului „Ştefan Petică”, condus atunci de George Bîrligea, soţul Violetei. Chiar de la prima mea participare la cenaclu, am simţit că vibram pe aceeaşi lungime de undă cu Violeta şi, cred că şi ea a simţit la fel, pentru că a doua zi mi-a făcut o vizită la biblioteca unde lucram. Ne-am simţit incredibil de apropriate mental şi spiritual şi tot ce discutam curgea ca un râu.Vorbeam despre poezie şi despre provocările vieţii cotidiene şi de familie cu încrederea oamenilor care se cunosc de-o viaţă. Cât am locuit în Galaţi, până la plecarea mea în Bucureşti, în 1993, ne-am văzut foarte de des şi ne-am ajutat reciproc, necondiţionat, cât am putut de mult. Am continuat să ne întâlnim şi după ce m-am mutat în Capitală, ori de câte ori aveam o ocazie sau o cream.
O să încerc să călătoresc prin multele noastre amintiri şi să împărtăşesc câteva. O noapte albă petrecută la ea acasă, în 1983 sau 1984 înaintea sărbătorilor de Paşte, când Violeta m-a învăţat să fac cozonac şi s-a oferit ca tot procesul să se petreacă la ea în bucătărie. Am vorbit câte-n lună şi în stele. Am râs şi-am plâns.
O altă noapte albă, petrecută la mine acasă, împreună cu Violeta, George, Paul Sân-Petru, soţia lui, Liliana, Maricica Stanciu, o fostă colegă de-a mea de facultate. A fost o noapte în care am recitat poezii, am cântat, povestit, probabil am spus şi bancuri, am râs pe rupte, o noapte când Violeta ne-a învăţat două cântecele mai deocheate. Mi-amintesc doar refrenul unuia dintre ele „Doi bani, zece bani”…
Am vizionat împreună câteva spectacole jucate pe scena Teatrului Dramatic și pe cea a Casei de Cultură, am admirat picturile ei expuse la câteva expozitii de grup, am schimbat multe vizite de familie. Uneori o vizitam doar eu cu fetele mele şi Violeta adesea ne cânta la pian, de obicei piesele muzicale compuse de ea.
În 1983, am participat împreună cu ea şi George Bîrligea la un festival de poezie ce-a avut loc la Piteşti. Timp de calitate călătorind ore întregi cu trenul, împărţind cu alte poete un dormitor comun, recitând poeziile noastre, ascultând creaţiile altora şi… revenind cu premii.
Ne-am pus cap la cap inspiraţia, talentul, timpul şi am scris împreună, prin 1986, piesa de teatru „Calif de-o zi”, publicată în „O antologie a literaturii gălăţene contemporane: eseu, dramaturgie”, vol. III la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2008.
Am amintiri preţioase şi fotografii (ce tinere şi frumoase eram!) de la întâlnirile cu cititorii sau scriitorii, organizate de biblioteca V.A. Urechia şi de biblioteca UJCM.
După Revoluţie, am fost redactorul cărţii ei de proză scurtă „Vulnerabila uitare”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991, şi a fost o adevărată bucurie să-i citesc prozele pline de esenţă.
În acelaşi an, Violeta m-a invitat să colaborez împreună cu Cezarina Adamescu şi Ene Stanciu la cărticica „Caseta cu video-poveşti: Daruri de la Moş Crăciun”, pe care a publicat-o la Editura Galateea, înfiinţată de George Bîrligea şi la care lucra ca redactor de carte.
După plecarea mea la Bucureşti, în 1993, amândouă lucram în presă, şi uneori, când veneam la Galaţi, făceam documentare împreună pentru articolele noastre. Îmi amintesc de orele petrecute la Grădina Zoologică din Galaţi, care au fost diferite faţă de experienţa de vizitator, pentru că directoarea de atunci ne-a explicat deschis toate greutăţile prin care trecea să procure hrană pentru animalele care aproape că mureau de foame.
Îmi amintesc de o altă zi petrecută împreună, prin 1996, când am venit la Galaţi, să fac documentare pentru teza de doctorat la care lucram. Violeta m-a însoţit la Centrul de primire minori din Galaţi, unde am avut o discuţie onestă şi interesantă cu directoarea Constantina Matei. Apoi am mers la o casă de bătrâni, după care am luat prânzul la un restaurant, desert la o cofetarie, si-am încheiat ziua cu o vizită la ziarul „Viaţa liberă”, bucurându-mă să revăd foşti colegi de gazetărie.
Violeta a fost foarte interesată de progresul făcut de mine la teza de doctorat, deoarece copiii străzii erau şi pentru ea un subiect sensibil. Şi chiar se apropiase sufleteşte de „Micul Prinţ al Casei de Copii” un băiat inteligent care avea nevoie de îndrumare şi o inimă bună care să-i ajute să-şi vindece rana făcută în inimă de „pumnalul dragostei de mamă”. Citatele sunt din versurile unei poezii pe care Violeta i-a dedicat-o în 2013. Pe tema copiilor străzii, Violeta mi-a luat o serie de interviuri pe care le-a publicat în ziarul „Viaţa liberă” în 1988.
Am găzduit-o pe Violeta de câteva ori la Bucureşti. De două-trei ori când a fost invitată la emisiunile de radio pe care ulterior le-a adunat şi editat într-o carte intitulată „Du-mă cu tine la capătul lumii. Jurnal de bord cu Ana Maria Zaharescu şi Mihai Cosmin Popescu”; altădată, când a plecat în Germania să viziteze un prieten şi să facă și documentare pentru una din cărţile sale.
În una din vizitele sale, prin 1996 ori ‘97, Violeta m-a vizitat la editura Oscar Print, unde lucram, şi a avut o discutie lungă cu Angelica Moldovan, directoarea de-atunci şi de acum a editurii (pentru că, da, această editură a reuşit să depăşească toate provocările şi obstacolele puse în față de concurenţă, de covid-19, şi nu numai). Angelica Moldovan a fost impresionată de profunzimea şi varietatea subiectelor discutate.
În toamna anului 2002, am emigrat în NZ, dar depărtarea nu a rupt nici firul prieteniei, nici pe cel al comunicării. Traiască Doamna Tehnologie!
M-am îngrijorat pentru ea, de la distanţă, când prietenul nostru comun, Victor Cilincă, mi-a spus că Violeta era in spital după ce suferise un infarct. Bucuria revederii a fost genuină şi intensă în 2009, vara, când am revenit în ţară şi am reuşit să ajung şi la Galaţi. Ne-am plimbat pe faleza Dunării, am petrecut timp doar noi două sau şi cu alti prieteni.
În 2012, am invitat-o să scriem împreună o carte de poezii și am reușit să și ducem proiectul la capăt, prin publicarea în 2013 a volumului de versuri „Oglinzi” la editura Oscar Print, București. Lansarea a avut loc la Galaţi, în mai 2013, la Festivalul cărţii „Axis libri”, editia a V-a, eveniment la care am fost prezente amândouă, dar şi alţi prieteni care au sporit valoarea momentului. Îi amintesc pe scriitorul și dramaturgul Dan Plăeşu, care a prezentat cartea noastră, actorul și dramaturgul Vlad Vasiliu care a citit din poeziile noastre, Victor Cilincă şi Valeriu Valegvi, care ulterior au scris câte o cronică de carte la „Oglinzile” noastre, Paul Sân-Petru, Vasilica Grigoraş, Lina Codreanu, Theodor Codreanu…
În 2013, am stat la Galaţi câteva săptămâni şi m-am întâlnit cu Violeta foarte des. Îmi plăcea s-o vizitez la ea acasă, discutam, îmi verificam e-mail-urile, şi îmi alinam dorul de pisicile mele (două), mângâindu-i pisoii ei (patru) şi jucându-mă cu ei. Dar nu ne-au lipsit nici plimbările pe faleză sau pe străzile din vechiul şi noul centru al urbei, ori o vizită la Biblioteca V.A. Urechia, taifasurile la o terasă…
Într-o duminică, am călătorit împreună la Hanu-Conachi, unde Olguţa si Viorel Onuţă, părinţii finuţei mele Oana-Valentina, ne-au aşteptat cu bucate alese, vin făcut din propria producţie de struguri, dar mai ales cu bucuria de-a petrece câteva ore împreună.
În 2015, am invitat-o pe Violeta să colaboreze la antologia bilingvă Poetical Bridges – Poduri lirice şi m-am bucurat că a acceptat imediat, pentru că poezia ei este vibrantă, metaforică, plină de căldură şi substanţă. Este de fapt o reflectare a crezului ei poetic, mărturisit de ea astfel: „Poezia pentru mine este… ca o rugăciune. Mă rog la cer să-mi dea soare, la flori să-mi dea frumuseţe, la pământ să-mi dea roade, la pisicile mele să-mi dea căldură şi dragoste, ca să am la rândul meu ce oferi celorlalţi.”
Două dintre poeziile Violetei, publicate iniţial în antologia bilingvă menţionată mai sus, au fost publicate în mai 2017 în revista a fine line a Societăţii de Poezie din Noua Zeelandă (New Zealand Poetry Society). Este vorba de Septembrie de frunză şi de Eşti tu ori sunt eu (o poezie pe care Violeta mi-a dedicat-o într-un moment în care a simţit că am fost binecuvântate cu suflete-pereche).
În 2018, am revenit în România şi am stat şi în Galaţi o săptămână, timp în care am vizitat-o pe Violeta de câteva ori şi am îmbogăţit prietenia noastră cu alte momente şi amintiri de aur. Violeta a participat la lansarea de carte a volumelor I și II ale antologiei bilingve „Poetical Bridges – Poduri lirice”, organizată de prietenul nostru Vlad Vasiliu la Centrul Cultural Dunărea de Jos. Printre cei prezenţi amintesc pe Victoria Milescu din Bucureşti, Vasilica Grigoras (Vaslui) Dorina Stoica (Bârlad), şi gălăţenii Vlad Vasiliu, care a avut şi rolul de MC, Dan Plăeșu, regretatul Costin Frosin, Cezarina Adamescu, Maria Sarău, Luminiţa Potîrniche, Doina Radu…
Violeta este o persoană profundă, meticuloasă, cu o coloană vertebrală de oţel. În căutările vieţii nu s-a mulţumit cu jumătăți de măsură, ci a trăit totul la cote maxime, indiferent că a fost vorba de viaţa personală, profesională (în domeniul sănătății, jurnalistică, editorială), spirituală, activitatea de cercetare și de creaţie, prietenie.
Paleta creaţiei ei este variată, de la literatură pentru copii (debut), proză scurtă, romane istorice, istoria Galațiului (istoria aerodromului, ca și a evreilor din Galați), la teatru, memorii, monografii, poezie – toate trecute printr-o documentare temeinică.
Cărți publicate
Volume de autor:
1.„Legendele nu se scufundă”, roman, Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1990;
2.„Vulnerabila uitare”, proză scurtă, Editura „Porto Franco”, Galaţi, 1991;
3.„Diocleţian, Fiul lui Jupiter”, roman istoric, Editura Phoebus, Galaţi, 2006;
4.„Un pilot subtil – pictorul Ion Ţarălungă, in memoriam”, memorial, Editura „Phoebus” Galaţi, 2006;
5.„Sărbătorile antichității”, studiu enciclopedic, Editura Axis Libri, 2009;
6.„Perpetuum nobile”, poezii, Editura Axis Libri, 2013;
7. „Misterele Galaților. Povestiri aproape adevărate”, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, 2017.
Colaborări:
1.„Du-mă cu tine la capătul lumii. Jurnal de bord cu Ana Maria Zaharescu şi Mihai Cosmin Popescu”, cartea emisiunii radiofonice omonime (co-autor şi redactor), Editura „Alma”, Galaţi, 1999;
2.„Biserica Vovidenia Galaţi”, monografie (cu presbitera Dorina Pelin), Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2002;
3.„Și eu am fost în Icaria – mărturii ale aviatorilor care au fost cândva… un punct pe cer”, memorial, Editura Phoebus, 2009 (cu Dan Antoniu și George Cicoș);
4.„Oglinzi” (cu Valentina Teclici), poezii, Editura Oscar Print, București, 2013;
5.„Galați – o poveste cu aviatori”, monografia aviației gălățene (cu Dan Antoniu), Editura Muzeului de Istorie Galați, 2015.
6. „O istorie a evreilor din Galați. File de cronică de la începuturi până la marea emigrare”, 2 volume (cu istoricul dr. Lucian Zeev Herșcovici, Ierusalim), Editura Hașefer, 2018.
Am rugat-o pe Violeta să-mi acorde un mini-interviu şi ea a acceptat cu bucurie.
Valentina Teclici:
-Dacă ai putea lua viata de la capăt, ce-ai păstra şi ce-ai schimba?
Violeta Ionescu:
-Viața mi-a arătat că alegerile pe care le-am făcut au fost de moment. Unele s-au dovedit bune, altele pripite. Poate că aș sta mai mult pe gânduri înainte de a întreprinde ceva. Dacă aș da timpul înapoi, cred că mi-aș asculta părinții și nu m-aș grăbi la măritiș, așa cum am făcut eu. Aș persevera să urmez o facultate, să-mi fac o carieră solidă și apoi să mă gândesc la viața personală. Acum e, din păcate, prea târziu…
Valentina Teclici:
-Dacă ai fi „Calif de-o zi” ce ai dori să se întâmple în acea zi magică, deschisă la modul imaginar tuturor posibilităţilor?
Violeta Ionescu:
-Dacă aș fi „Calif de o zi”… aș face o planetă mai bună…
Valentina Teclici:
-Dintre cărţile pe care le-ai scris, te rog enumeră trei care îţi sunt cele mai apropriate de suflet şi spune pe scurt şi de ce.
Violeta Ionescu:
-În primul rând DIOCLEȚIAN ÎNTRE APOTEOZĂ ȘI BLESTEM – este un roman istoric (care încă își așteaptă editorul), la care am lucrat cel mai mult vreo 20 de ani de strâns material, de fișat de sedimentat și de prelucrat) pentru că a necesitat o documentare amplă și m-am apropiat de lumea antică, în care, probabil, am trăit și eu cândva…
În al doilea rând cartea mea de debut, LEGENDELE NU SE SCUFUNDĂ – la care am lucrat cu mare plăcere și cu personajele căreia m-am împrietenit…
În al treilea rând, MISTERELE GALAȚILOR – o carte de proze scurte din Galațiul interbelic, inspirate din întâmplări adevărate reflectate în presa vremii. Mă simt atrasă de acea lume, fiindcă este lumea tinereții părinților mei, pe care aș fi vrut să-i cunosc când erau tineri și frumoși, înainte ca nașterea mea să se întâmple.
Valentina Teclici:
-Ce proiecte ai acum pe masa de lucru?
Violeta Ionescu:
-Acum, din lipsă de mijloace materiale (tipografiile costă cel mai mult), prefer să scriu proze scurte pe diferite teme și să le public în revistele locale. Dacă se va ivi cândva ocazia, le voi publica în volum.
Valentina Teclici:
-Ce mesaj ai pentru tine când împlinești 75 de ani? Dar pentru cei dragi ţie?
-La 75 de ani nu-ți dorești prea multe. Cred că ceea ce trebuia să mi se întâmple în această viață mi s-a întâmplat. Am avut suișuri și coborâșuri, dar, vorba cuiva, „viața e făcută din munți și văi”… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate și mă rog să mă ierte pentru ce nu am făcut, nu am vrut, nu am putut, nu am știut… Pentru cei mai apropiați, băieții și nurorile mele și, bineînțeles, scumpa mea nepoată Cristina, am numai dragoste de dat. Nu le dau sfaturi, fiindcă nici eu nu le-am urmat de la părinții mei, chiar dacă am regretat. Le dau doar nădejdea că, prin înțelepciune, dragoste, voință și credință, vor reuși!
Mai multe despre activitatea de creaţie a prietenei mele Violeta Ionescu, despre lansările cărţilor ei spune internetul. Iată doar câteva linkuri:
În 2019, i-am dedicat de ziua ei o poezie, pe care am postat-o pe Facebook. În acea poezie întrebam dacă „Există oare oglinda perfectă/ care să reflecte adâncimea/ şi complexitatea legăturii noastre?” Dar cine are nevoie de o oglindă perfectă, când sufletele noastre sunt oglinzile adevărului despre o prietenie care durează de 40 de ani şi nu se lasă ştirbite de depărtare, de uitare, de încercările vieţii de zi cu zi.
Vio dragă, la mulţi ani binecuvântaţi, cu sănătate, iubire şi inspiraţie.
Mulţumesc Domnului că exişti! Valiusha.
Napier, New Zealand
29 Septembrie 2021
Violeta Ionescu, Ion Chiric)
Violeta Ionescu, Constantin Frosin, Jeana Lungu)
