Nicoleta MARINESCU: UN JURNAL sau ȘANSA UNEI REGĂSIRI

Oda prieteniei
Oda prieteniei

Prin anii `80, nefiind un învățământ de specialitate în România, în biblioteci lucrau foarte mulți absolvenți cu studii superioare, care beneficiau de cursuri de perfecționare, dobândind competențe noi, necesare practicii în noua profesie. La cursurile organizate în cadrul Ministerului Culturii prin Centrul de Perfecționare la Bușteni am cunoscut mulți colegi din țară. Chiar de la prima întâlnire cu colegele, am remarcat o tânără blondă, cu ochi ciocolatii, modestă, dar impunătoare prin prezență, cultură, comportament și prin discurs. Era Valentina Teclici, bibliotecară la Galați. Discuțiile prelungite până noaptea târziu, purtate și în vila în care locuiam au făcut să ne apropiem mai mult. Moldovence amândouă, ea născută în Hușii lui Ralea, iar eu în Dorohoiul lui Enescu. Ea, trăitoare în Galații lui Camil Ressu, eu în Iașii lui Eminescu.

Ne-am amintit, inerent, studenția petrecută în Iași, parfumul teilor intrat „fraudulos” în plină sesiune, în sălile de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare <<Mihai Eminescu>> … Ne mândream, mi-amintesc, cu numărul impresionant al academicienilor care s-au format sau au activat la Iași! 

Anii au trecut, cu evenimentele cunoscute, auzisem după 1990 că Valentina lucra la Editura Porto-Franco, așa cum spunea că își dorea. Eu, părăsisem vechea bibliotecă, în care am făcut ucenicia, dând concurs la Biblioteca Centrală Universitară  <<Mihai Eminescu>>, cum visam încă de la absolvirea Facultății de Litere, secția franceză-română. Ținând cursuri de formare la Vaslui în ultimii 10-15 ani,  întrebam mereu de Valentina, dar bibliotecarele din Huși, Bârlad sau Vaslui erau foarte tinere. Nu o cunoșteau. Numele ei era prezent în colecțiile bibliotecilor prin lucrările semnate.

Zilele trecute, citeam, înainte de a fi dată la tipar, lucrarea, Siaj pe marea vieții – Valentina Lupu – competență, pasiune și dăruire. Găsesc în paginile cărții o poezie și câteva rânduri semnate de… Valentina Teclici. Așa am ajuns să fiu în posesia lucrării – Odă prieteniei: jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, având posibilitatea să aflu mai multe despre Valentina, grație Vasilicăi Grigoraș, bună prietenă a fostei mele colege.

Am lecturat dintr-o suflare paginile jurnalului, aflând noutăți despre Valentina. Stilul cărții, informațiile oferite, descrierile locurilor și evenimentelor dintr-o altă  civilizație, organizate după o agendă riguroasă, dar surprinzând și prin diversitatea preocupărilor cu  întâmplări fericite și nefericite trăite,  m-au făcut să mă gândesc că, într-adevăr, Vasilica s-a simțit în elementul său în  Noua Zeelandă. O căldură, un calm, o înțelepciune, o mulțumire sufletească emană din întreaga sa ființă. Am citit și recitit de câteva ori însemnările. De fapt, un mixaj între jurnal, publicistică, memorialistică. Prima lectură îmi oferea vești despre Valentina, apoi am vrut să am câteva informații despre Noua Zeelandă, despre geografia, istoria, administrația, politica acestui colț de lume din Pacific. Vroiam să aprofundez descrierile locurilor vizitate, a vieții de zi cu zi din familia și comunitatea în care Valentina se  integrase; imagini fulgurante despre obiceiuri și tabieturi ale locuitorilor, floră… La fiecare lectură realizam ceea ce transmitea autoarea: că nimic nu e întâmplător și că, indiferent de vârstă și, oricât de ciudat ar părea, fiecare dintre noi își găsește locul în care să se simtă bine. Impresionante sunt descrierile revenirii Valentinei pe pământul în care s-a născut și a viețuit jumătate de secol. Autoarea jurnalului, cu mult talent și finețe descrie familii în care a petrecut cele trei luni, regăsind ospitalitatea românească. Nu sunt lipsite de emoții momentele în care cele două prietene fac destăinuiri, deapănă amintiri, scriu poezii: Valentina – sonete, Vasilica – haiku, se regăsesc.

Credința, educația, dorința de a continua tradițiile și obiceiurile moștenite de veacuri și transmise mai departe, din generație în generație, fac ca o veche și frumoasă prietenie să continue indiferent de distanța geografică. Și nu în orice moment se revăd,  ci în acela în care nepoțelul Valentinei, Alex, era creștinat, de o familie de tineri din România.

Un jurnal bine scris, organizat și gândit sincer m-a făcut să-mi regăsesc o prietenă, îndrăznesc să spun, la care am gândit de foarte multe ori. Finețe, putere, corectitudine, educație regăsești în paginile cărții, citită cu o reală plăcere. Un model de prietenie, un adevărat exemplu pentru cei tineri. O invitație de a redescoperi plăcerea lecturii jurnalelor și notelor de călătorie, a reconstituirii prin poveste a unui spațiu cultural și a unei civilizații. Fascinante unele descrieri și trăiri personale!

Prefața celei de-a doua ediții a Jurnalului, semnată de Tudor Cicu se  intitulează: O invitație (cuceritoare) la călătorie. Remarcă filmul documentar al notelor de călătorie semnate de Vasilica Grigoraș, impresionat fiind de modul în care sunt descrise orașele vizitate, oprindu-se la latura psihologică a evenimentului, a trăirilor autoarei. Departe de țară, comparațiile apar: clocotul  apelor termale îi amintesc de vulcanii noroioși vizitați cândva în zona Buzăului. Este fascinată de păsări, păsările în zbor simbolizând libertatea şi fericirea fiinţei care nu suportă nici o îngrădire, a legăturii dintre cer și pământ. E starea Vasilicăi, acolo, în Noua Zeelandă, alături de Valentina și familia sa, prietenii săi.

În Cuvânt înainte, Elena Ciubotaru remarcă arcul în timp al evenimentelor trăite de cele două prietene, de la prima întâlnire din Iași (1972), la revederea în Noua Zeelandă, „Țara Norului Alb și Lung” (AOTEAROA) (2013). Trăirile, peisajele sunt văzute de autoarea jurnalului cu uimire și emoție.  Frisoanele pregătirii călătoriei spre prietena sa dragă și a altor întâlniri sunt descrise sincer, intens.

Geografie sentimentală își intitulează Georgeta Petre gândurile după lectura jurnalului. Impresionant pare faptul că autoarea lucrării se interesează de bibliotecile din Noua Zeelandă. Cred că este o caracteristică a bibliotecarilor, oriunde s-ar afla sunt preocupați să vadă cum arată bibliotecile. Din păcate, numai noi suntem preocupați, nu și factorii decizionali în deplasările în străinătate, în schimburile de experiență pe meridianele și paralele lumii…

Este Vasilica Grigoraș  un nou Phileas Fogg, personajul romanului Ocolul pământului în 80 de zile? Se pare că da, pentru că, datorită schimbării fusului orar, ajunge în țară cu o zi mai devreme de data la care fusese anunțată familia despre revenirea sa pe plaiurile mioritice.

Prin lectură, Vasilica mi-a oferit șansa de a cunoaște  Noua Zeelandă,  de a redescoperi calitățile Valentinei Teclici,  inclusiv pe cea a cultului prieteniei, care, iată, ea demonstrează, dăinuie peste ani, la distanțe geografice atât de mari! Prezentarea obiectivelor turistice, a festivalului, a concursului, a muzeului, a parcurilor, a grădinii de trandafiri, a vieții de zi de zi, a trăirilor într-o civilizație puțin cunoscută este redată cu exactitate, pictată cu un penel fin, gingaș, luminos, alături de emoțiile inerente unei astfel de călătorii. Vecinătatea unor cuvinte simple, dar atent alese („vreme năbădăioasă”, „registrul gândurilor”, „motoarele zumzăie”, „iarba mătăsoasă”) dau  naturalețe scrisului.

Autoarea jurnalului citește din biblioteca Valentinei cartea lui Dan Plăeșu, scriitor cunoscut, trăitor în Galați: Vinovatele meandre, prilej bun de discuții până târziu în noapte și de creionare a ideilor unei recenzii. Girul prefeței unui fost editor, Elena Leonte (Firescul despre care merită povestit) este confirmat de premiul Uniunii Scriitorilor,  Filiala Sud-Est (Galați) pentru anul 2011. Recenzia inserată în jurnal prezintă activitatea autorului „romanului de sertar” și comentează conținutul cărții. În biblioteca Valentinei se găsește și: Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, de Francois Lelord şi Christophe Andre, o lucrare interesantă, care o face să mărturisească apropierea sa de psihologie încă din facultate, dorința neîmplinită de a deveni psihoterapeut, psiholog. O altă lectură Diavolul şi domnişoara Prym de Paulo Coelho, o carte despre căutarea binelui şi răului. „Este prezentată lupta dintre lumină şi întuneric din adâncul fiecărui suflet, iar lecţia de învăţat pentru viaţa noastră de zi cu zi este să îndrăznim să ne urmăm visele, să avem curajul de a fi altfel şi să ne stăpânim teama care ne împiedică să trăim cu adevărat.” Departe de casă, Vasilica semnează recenzia cărții Valentinei Teclici, din care spicui: „Cu căldură şi altruism, poeziile incluse în volumul bilingv – De la imposibil la posibil – sunt dedicate părinţilor, prietenilor scriitori, poeţi, editori, ilustratori, mentori, oameni de litere şi de cultură din ţara mamă, din cea adoptivă şi din alte locuri din lume unde trăiesc oameni minunaţi. Da, pentru că Valentina are prieteni peste tot în lume. Fină observatoare a realităţilor mondiale contemporane, îngrijorată pentru toate relele care se întâmplă în lume, de la individ, familie, comunitate, naţie, planetă, dar şi optimistă în posibilitatea de schimbare a lumii într-una mai bună şi mai frumoasă, îşi deschide volumul de poeme cu o „Rugăciune”: „Pentru toţi cei care împuşcă porumbeii planetei / Mă rog la Tine, Doamne, să le dai pace-n suflet / Şi săgeţile din arcul lui Cupidon”.

Recenzia a fost trimisă publicației Onyx, a Centrului Cultural Român din Dublin, alături de alte recenzii, după ce a devenit colaboratoarea acestei reviste, în urma unui CV cerut de redactorul șef.

Poeta Valentina Teclici având un doctorat în sociologie: „este angajata organizaţiei neguvernamentale Care NZ, care oferă diverse servicii în comunitate sau penitenciare persoanelor care consumă droguri sau sunt dependente de ele. Valentina lucrează în închisoarea Hawke’s Bay, unde s-a creat în urmă cu şase ani o comunitate terapeutică numită Drug Treatment Unit. A avut şi are un rol cheie în dezvoltarea programelor, experimentarea şi implementarea lor. Aceste programe au ca scop să schimbe gândirea, atitudinea şi comportamentul deţinuţilor şi să reducă rata celor care comit crime după ce au fost eliberaţi din închisoare. Programele dezvoltate de Valentina au fost prealuate în alte comunităţi terapeutice din alte închisori care au, de asemenea, contracte cu Care NZ.”

La finalul lecturii rămâi cu o mulțumire sufletească, un calm, o stare de bine oferite de autoare (Grigoraș, Vasilica. Odă prieteniei : jurnal de călătorie în Noua Zeelandă. București: Oscar Print, 2019).

O româncă, o femeie sensibilă, inteligentă, rațională, puternică la 50 de ani, reușește perfect să se adapteze unei noi civilizații, datorită temeliei serioase construită prin credință și tenacitate pe pământul strămoșesc.  

Prin anii `80, nefiind un învățământ de specialitate în România, în biblioteci lucrau foarte mulți absolvenți cu studii superioare, care beneficiau de cursuri de perfecționare, dobândind competențe noi, necesare practicii în noua profesie. La cursurile organizate în cadrul Ministerului Culturii prin Centrul de Perfecționare la Bușteni am cunoscut mulți colegi din țară. Chiar de la prima întâlnire cu colegele, am remarcat o tânără blondă, cu ochi ciocolatii, modestă, dar impunătoare prin prezență, cultură, comportament și prin discurs. Era Valentina Teclici, bibliotecară la Galați. Discuțiile prelungite până noaptea târziu, purtate și în vila în care locuiam au făcut să ne apropiem mai mult. Moldovence amândouă, ea născută în Hușii lui Ralea, iar eu în Dorohoiul lui Enescu. Ea, trăitoare în Galații lui Camil Ressu, eu în Iașii lui Eminescu.

Ne-am amintit, inerent, studenția petrecută în Iași, parfumul teilor intrat „fraudulos” în plină sesiune, în sălile de lectură ale Bibliotecii Centrale Universitare <<Mihai Eminescu>> … Ne mândream, mi-amintesc, cu numărul impresionant al academicienilor care s-au format sau au activat la Iași! 

Anii au trecut, cu evenimentele cunoscute, auzisem după 1990 că Valentina lucra la Editura Porto-Franco, așa cum spunea că își dorea. Eu, părăsisem vechea bibliotecă, în care am făcut ucenicia, dând concurs la Biblioteca Centrală Universitară  <<Mihai Eminescu>>, cum visam încă de la absolvirea Facultății de Litere, secția franceză-română. Ținând cursuri de formare la Vaslui în ultimii 10-15 ani,  întrebam mereu de Valentina, dar bibliotecarele din Huși, Bârlad sau Vaslui erau foarte tinere. Nu o cunoșteau. Numele ei era prezent în colecțiile bibliotecilor prin lucrările semnate.

Zilele trecute, citeam, înainte de a fi dată la tipar, lucrarea, Siaj pe marea vieții – Valentina Lupu – competență, pasiune și dăruire. Găsesc în paginile cărții o poezie și câteva rânduri semnate de… Valentina Teclici. Așa am ajuns să fiu în posesia lucrării – Odă prieteniei: jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, având posibilitatea să aflu mai multe despre Valentina, grație Vasilicăi Grigoraș, bună prietenă a fostei mele colege.

Am lecturat dintr-o suflare paginile jurnalului, aflând noutăți despre Valentina. Stilul cărții, informațiile oferite, descrierile locurilor și evenimentelor dintr-o altă  civilizație, organizate după o agendă riguroasă, dar surprinzând și prin diversitatea preocupărilor cu  întâmplări fericite și nefericite trăite,  m-au făcut să mă gândesc că, într-adevăr, Vasilica s-a simțit în elementul său în  Noua Zeelandă. O căldură, un calm, o înțelepciune, o mulțumire sufletească emană din întreaga sa ființă. Am citit și recitit de câteva ori însemnările. De fapt, un mixaj între jurnal, publicistică, memorialistică. Prima lectură îmi oferea vești despre Valentina, apoi am vrut să am câteva informații despre Noua Zeelandă, despre geografia, istoria, administrația, politica acestui colț de lume din Pacific. Vroiam să aprofundez descrierile locurilor vizitate, a vieții de zi cu zi din familia și comunitatea în care Valentina se  integrase; imagini fulgurante despre obiceiuri și tabieturi ale locuitorilor, floră… La fiecare lectură realizam ceea ce transmitea autoarea: că nimic nu e întâmplător și că, indiferent de vârstă și, oricât de ciudat ar părea, fiecare dintre noi își găsește locul în care să se simtă bine. Impresionante sunt descrierile revenirii Valentinei pe pământul în care s-a născut și a viețuit jumătate de secol. Autoarea jurnalului, cu mult talent și finețe descrie familii în care a petrecut cele trei luni, regăsind ospitalitatea românească. Nu sunt lipsite de emoții momentele în care cele două prietene fac destăinuiri, deapănă amintiri, scriu poezii: Valentina – sonete, Vasilica – haiku, se regăsesc.

Credința, educația, dorința de a continua tradițiile și obiceiurile moștenite de veacuri și transmise mai departe, din generație în generație, fac ca o veche și frumoasă prietenie să continue indiferent de distanța geografică. Și nu în orice moment se revăd,  ci în acela în care nepoțelul Valentinei, Alex, era creștinat, de o familie de tineri din România.

Un jurnal bine scris, organizat și gândit sincer m-a făcut să-mi regăsesc o prietenă, îndrăznesc să spun, la care am gândit de foarte multe ori. Finețe, putere, corectitudine, educație regăsești în paginile cărții, citită cu o reală plăcere. Un model de prietenie, un adevărat exemplu pentru cei tineri. O invitație de a redescoperi plăcerea lecturii jurnalelor și notelor de călătorie, a reconstituirii prin poveste a unui spațiu cultural și a unei civilizații. Fascinante unele descrieri și trăiri personale!

Prefața celei de-a doua ediții a Jurnalului, semnată de Tudor Cicu se  intitulează: O invitație (cuceritoare) la călătorie. Remarcă filmul documentar al notelor de călătorie semnate de Vasilica Grigoraș, impresionat fiind de modul în care sunt descrise orașele vizitate, oprindu-se la latura psihologică a evenimentului, a trăirilor autoarei. Departe de țară, comparațiile apar: clocotul  apelor termale îi amintesc de vulcanii noroioși vizitați cândva în zona Buzăului. Este fascinată de păsări, păsările în zbor simbolizând libertatea şi fericirea fiinţei care nu suportă nici o îngrădire, a legăturii dintre cer și pământ. E starea Vasilicăi, acolo, în Noua Zeelandă, alături de Valentina și familia sa, prietenii săi.

În Cuvânt înainte, Elena Ciubotaru remarcă arcul în timp al evenimentelor trăite de cele două prietene, de la prima întâlnire din Iași (1972), la revederea în Noua Zeelandă, „Țara Norului Alb și Lung” (AOTEAROA) (2013). Trăirile, peisajele sunt văzute de autoarea jurnalului cu uimire și emoție.  Frisoanele pregătirii călătoriei spre prietena sa dragă și a altor întâlniri sunt descrise sincer, intens.

Geografie sentimentală își intitulează Georgeta Petre gândurile după lectura jurnalului. Impresionant pare faptul că autoarea lucrării se interesează de bibliotecile din Noua Zeelandă. Cred că este o caracteristică a bibliotecarilor, oriunde s-ar afla sunt preocupați să vadă cum arată bibliotecile. Din păcate, numai noi suntem preocupați, nu și factorii decizionali în deplasările în străinătate, în schimburile de experiență pe meridianele și paralele lumii…

Este Vasilica Grigoraș  un nou Phileas Fogg, personajul romanului Ocolul pământului în 80 de zile? Se pare că da, pentru că, datorită schimbării fusului orar, ajunge în țară cu o zi mai devreme de data la care fusese anunțată familia despre revenirea sa pe plaiurile mioritice.

Prin lectură, Vasilica mi-a oferit șansa de a cunoaște  Noua Zeelandă,  de a redescoperi calitățile Valentinei Teclici,  inclusiv pe cea a cultului prieteniei, care, iată, ea demonstrează, dăinuie peste ani, la distanțe geografice atât de mari! Prezentarea obiectivelor turistice, a festivalului, a concursului, a muzeului, a parcurilor, a grădinii de trandafiri, a vieții de zi de zi, a trăirilor într-o civilizație puțin cunoscută este redată cu exactitate, pictată cu un penel fin, gingaș, luminos, alături de emoțiile inerente unei astfel de călătorii. Vecinătatea unor cuvinte simple, dar atent alese („vreme năbădăioasă”, „registrul gândurilor”, „motoarele zumzăie”, „iarba mătăsoasă”) dau  naturalețe scrisului.

Autoarea jurnalului citește din biblioteca Valentinei cartea lui Dan Plăeșu, scriitor cunoscut, trăitor în Galați: Vinovatele meandre, prilej bun de discuții până târziu în noapte și de creionare a ideilor unei recenzii. Girul prefeței unui fost editor, Elena Leonte (Firescul despre care merită povestit) este confirmat de premiul Uniunii Scriitorilor,  Filiala Sud-Est (Galați) pentru anul 2011. Recenzia inserată în jurnal prezintă activitatea autorului „romanului de sertar” și comentează conținutul cărții. În biblioteca Valentinei se găsește și: Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, de Francois Lelord şi Christophe Andre, o lucrare interesantă, care o face să mărturisească apropierea sa de psihologie încă din facultate, dorința neîmplinită de a deveni psihoterapeut, psiholog. O altă lectură Diavolul şi domnişoara Prym de Paulo Coelho, o carte despre căutarea binelui şi răului. „Este prezentată lupta dintre lumină şi întuneric din adâncul fiecărui suflet, iar lecţia de învăţat pentru viaţa noastră de zi cu zi este să îndrăznim să ne urmăm visele, să avem curajul de a fi altfel şi să ne stăpânim teama care ne împiedică să trăim cu adevărat.” Departe de casă, Vasilica semnează recenzia cărții Valentinei Teclici, din care spicui: „Cu căldură şi altruism, poeziile incluse în volumul bilingv – De la imposibil la posibil – sunt dedicate părinţilor, prietenilor scriitori, poeţi, editori, ilustratori, mentori, oameni de litere şi de cultură din ţara mamă, din cea adoptivă şi din alte locuri din lume unde trăiesc oameni minunaţi. Da, pentru că Valentina are prieteni peste tot în lume. Fină observatoare a realităţilor mondiale contemporane, îngrijorată pentru toate relele care se întâmplă în lume, de la individ, familie, comunitate, naţie, planetă, dar şi optimistă în posibilitatea de schimbare a lumii într-una mai bună şi mai frumoasă, îşi deschide volumul de poeme cu o „Rugăciune”: „Pentru toţi cei care împuşcă porumbeii planetei / Mă rog la Tine, Doamne, să le dai pace-n suflet / Şi săgeţile din arcul lui Cupidon”.

Recenzia a fost trimisă publicației Onyx, a Centrului Cultural Român din Dublin, alături de alte recenzii, după ce a devenit colaboratoarea acestei reviste, în urma unui CV cerut de redactorul șef.

Poeta Valentina Teclici având un doctorat în sociologie: „este angajata organizaţiei neguvernamentale Care NZ, care oferă diverse servicii în comunitate sau penitenciare persoanelor care consumă droguri sau sunt dependente de ele. Valentina lucrează în închisoarea Hawke’s Bay, unde s-a creat în urmă cu şase ani o comunitate terapeutică numită Drug Treatment Unit. A avut şi are un rol cheie în dezvoltarea programelor, experimentarea şi implementarea lor. Aceste programe au ca scop să schimbe gândirea, atitudinea şi comportamentul deţinuţilor şi să reducă rata celor care comit crime după ce au fost eliberaţi din închisoare. Programele dezvoltate de Valentina au fost prealuate în alte comunităţi terapeutice din alte închisori care au, de asemenea, contracte cu Care NZ.”

La finalul lecturii rămâi cu o mulțumire sufletească, un calm, o stare de bine oferite de autoare (Grigoraș, Vasilica. Odă prieteniei : jurnal de călătorie în Noua Zeelandă. București: Oscar Print, 2019).

O româncă, o femeie sensibilă, inteligentă, rațională, puternică la 50 de ani, reușește perfect să se adapteze unei noi civilizații, datorită temeliei serioase construită prin credință și tenacitate pe pământul strămoșesc.  

Nedorind să povestesc jurnalul, invit cititorul la lectura acestuia cu o ceașcă de cafea sau de ceai în mână. Cartea se citește dintr-o suflare.

Nicoleta Marinescu

Nicoleta Marinescu

Iaşi, România, octombrie 2020

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s