* Despre antologia bilingvă „Poduri lirice”/ „Poetical bridges”, editată la Napier, Noua Zeelandă, de scriitoarea gălățeană Valentina Teclici
Scriitoarea Valentina Teclici, stabilită de ceva vreme în Noua Zeelandă, a scos de curând o carte de suflet, „Poduri lirice”/ „Poetical bridges”, antologie bilingvă de a cărei traducere și editare s-a ocupat direct. Este un volum de poezie, nu doar interesant, ci de-a dreptul unicat, cred, pe piața cărții din țară și deopotrivă, bănuiesc, din Noua Zeelandă. Știm foarte puțin despre poeții de acolo, așa că pentru cititorul român cunoașterea liricii lor constituie cu siguranță un mare câștig. De asemenea, nu e puțin lucru ca poeți români să fie citiți în acea lume îndepărtată. Am ales să-i prezint mai jos doar pe autorii neo-zeelandezi, considerând că cei din țară, prezenți în carte, sunt în bună măsură de notorietate aici.
După lectura poemelor semnate de cei 12 autori de la Antipozi rămânem cu o imagine caleidoscopică, ce include viața în noua patrie, marea, anotimpurile, ferma și cei apropiați, dansul și cântecul specific, încercarea altor imigranți de a păși pe insule. Și iubire! Multă iubire. Iar toată această imagine trece prin inima, prin simțirea oamenilor locului. Versurile oferite de Dorothy Wharehoka impresionează prin scene desenate amplu de către natură, semenii fiind vădit marcați de pășirea în noul univers ales de soartă pentru a-și continua viața. Iată „Rezultatele schimbării”: „De-a lungul mileniilor vânturile schimbării/ au împrăștiat semințele familiei noastre/ către aceste insule sudice./ Rădăcinile noastre s-au răspândit/ prin solul fertil căutând hrană –/ dezvoltând esența noastră/ asimilând, amestecând/ creând hibrizii ce suntem acum./ Înrădăcinați precar aici/ unde pământul ne tremură sub picioare/ și mareele vorace ne ciugulesc țărmurile;/ unde frații rivali ai mitologiei/ continuă lupta lor pentru supremație/ supunându-ne la secetă și inundații/ ar fi bine să ne amintim/ noi toți suntem din stocul de imigranți/ care de asemenea a schimbat fața acestui pământ./ Noi suntem rezultatele schimbării.” Marie Dunningham adaugă un element de peisaj sufletesc: „Pe vârful Te Mata, soarele suge culoarea/ din cer până totul deasupra este infinit cețos alb/ strălucitor și iarba pare aur palid. La umbră, albastrul/ cerului devine mov./ Acolo, deasupra, undeva nevăzute/ ciocârliile ciripesc neîncetat cântecul lor, cântec/ englezesc./ Pielea arde roz, apoi roșu, rocile de calcar/ odată pe fundul rece al mării, dureros/ reflectă albul./ Șopârle absorb soarele, dar dispar imediat ce umbrele/ noastre negre cad./ Trei băieți pe biciclete/ cu timp nelimitat într-o zi fierbinte, la mile distanță de/ casă, exploră sălbăticia. Sălbăticia lor./ Ar putea fi Africa deșertul australian./ O întreagă lume pentru ei înșiși să învingă și să/ stăpânească.” („Pe vârful Te Mata, vara”)
Carole A. Stewart ne dezvăluie o taină din cultura locului prin „Mărae”: „Nu existau felinare/ nici străzi/ doar luminile Măraei/ lucind în întuneric/ prin noaptea geroasă.// Pământul/ era laminat cu gheață/ și-n interiorul casei/ oamenii dormeau.// Împărțind respirația./ Împărțind căldura.// Mărae.” Evident, aflăm și ce înseamnă cuvântul din titlu: „casă tradițională a maorilor pentru întâlniri”. Bill Sutton ne oferă, între altele, un poem dramatic: „Noaptea trecută am visat noua recoltă/ venind peste mare către Aotearoa/ nu de balene nici măcar ton/ ci de data asta, de oameni/ bărbați și familii înfometând disperate,/ plătind cu părți ale corpului încumetarea/ de a trece pe lângă cruda, puternica Australie/ spre un loc unde cândva li s-a spus/ că lumea părea mai bună// ca să fie salutați aici de către cine?/ Elicoptere și nave gri de război/ bărbați și femei cu difuzoare/ poruncindu-le să plece înapoi/ unde? Către devalorizata Fiji/ ruinată de decenii de dictatură?/ Ori spre alte insule, unele deja/ pe jumătate scufundate, iar altele/ devastate de supercicloane,/ generate de încălzirea globală?// Nu există un alt refugiu/ și acum cuvintele au devenit mai aspre –/ Plecați înapoi! Nu puteți sta aici!/ Plecați înapoi sau vă distrugem!/ și apoi proiectilele.” („Noua recoltă”) Lui Penelope Foster îi place să scrie poezie erotică. De pildă, poemul intitulat „Dragostea este”: „Dragostea este purpuriul unui ametist lustruit/ auriul unui răsărit de soare iarna./ Mirosul picăturilor de ploaie/ lovind pământul uscat/ și marea luminată/ de creșterea unei luni portocalii.// Dragostea este patul tău după o lună când ai fost/ plecat/ o baie fierbinte la sfârșitul unei zile obositoare.// Dragostea este apa rece într-o zi toridă,/ focul din șemineu într-o zi geroasă. O îmbrățișare de consolare într-o zi tristă,/ și râsul împărtășit într-o zi fericită.// Dragostea este cel dintâi surâs al primului tău copil,/ Este zâmbetul unui străin într-un oraș străin.// Dragostea este unde tu alegi să fie!/ Dragostea ești tu, Dragostea sunt eu./ Dragostea este!”
Alți poeți de la Antipozi prezenți în carte: Ian McQuillan, Mark Raffills, Mandy Pentecost, Marty Smith, Sandi King, Nikora (Nik) Henriksen, Mere Taito.
La celălalt capăt al „podului” sunt poeți români, îndeobște cunoscuți: Iată-i: Tudor Opriș, Paul Sân-Petru, Violeta Ionescu, Vasilica Grigoraș, Ana Anton, Mariana Gurza, Ana Urma, Victor Cilincă, inclusiv Valentina Teclici și Alexandra Balm (Dumitrescu), ultimele două stabilite nu demult în NZ. O observație specială pentru Monica Săvulescu Vouduri (născută la Galați, așezată de ani buni în Grecia) și Maria Weishaupt Sarău, de asemenea, gălățeancă emigrată în Elveția.
Dan Plăeșu
Sursa: http://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/85367-cronica-de-carte-un-pod-pana-n-noua-zeelanda
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2017/02/17/dan-plaesu-un-pod-pana-n-noua-zeelanda/
http://www.marianagurza.ro/blog/2017/02/17/dan-plaesu-consemnari-un-pod-pana-n-noua-zeelanda/
http://bentodica.blogspot.ro/2017/02/poduri-lirice-poetical-bridges.html
https://issuu.com/alexandrucetateanu/docs/destine_literare__literary_destinie_761036b…
Dan Plăeşu: A Bridge as far as New Zealand (Un pod până-n Noua Zeelandă)
The writer Valentina Teclici who has been settled in New Zealand for a while, has recently published a book of soul “Poetical Bridges – Poduri lirice”, a bilingual anthology that she translated and edited. The volume of poetry is not only interesting, but, I believe, really unique in the Romanian book market and, I suppose, in the New Zealand one.
We know very little about the poets from NZ, so for the Romanian public (reader) it is a great opportunity to learn about their poetry work (NZ lyric). Also, it is not a small thing that the work of Romanian poets be read in that distant world.
I chose to introduce below just the New Zealander authors, considering that the Romanian ones, published in this book, are largely well known here.
After reading the poems signed by the 12 authors from the antipodes, we gain a kaleidoscopic image, which includes the life in the new country, the sea, the seasons, the farm and loved ones, the traditional dance and song, and the struggle of other immigrants to get on the island. And love! Lots of love. And all this image vibrates through the heart and the feelings of the locals.
Dorothy Wharehoka’ s verses impress us with scenes largely created by nature, the people being touched by going into a new universe chosen by fate for them to continue their life. Products of Change demonstrates this: ‘Over millennia winds of change/have blown our family seeds/to these southern isles./Our roots have spread through/the fertile soil seeking sustenance –/ developing our essence/assimilating, mingling/creating the hybrids we now are./Precariously rooted here/where the earth tremors under our feet/and voracious tides nibble at our shores;/where the rival siblings of mythology/continue their battle for supremacy/subjecting us to drought and flood/we do well to remember/we are all from immigrant stock/which has also changed the face of this land./We are the products of change’.
Marie Dunningham adds an element of soul’s landscape: ‘On Te Mata peak, the sun sucks the colour/from the sky till all above is infinite misty bright white/and the grass faded pale gold. In the shadows the sky’s blue turns mauve./Up there somewhere unseen/ skylarks warble their incessant, English song./Skin burns pink, then red, the limestone rocks/once on the cool sea floor/reflect white painfully./ Skinks soak up the sun but are gone as soon/as our black shadows fall./Three boys on bikes with/endless time in a hot day, miles from home,/ explore this wilderness. Their wilderness./It could be Africa, the Australian desert./A whole world to themselves to win and own’. (On Te Mata Peak in Summer)
Carole A. Stewart reveals a secret of the local culture through the poem “Marae”: ‘There were no street lights/no streets/only Marae lights/ shone in the dark/throughout the frosty night/The land/ was laminated with ice/and inside Te Whare-nui/the people slept./Shared breath./Shared warmth./Marae’.
Obviously, we learn the meaning of the word from the title Marae: “Marae -traditional Maori gathering place”.
Bill Sutton gives us in “New Harvest”, among other poems, a dramatic one: ‘Last night I dreamed of the new harvest/coming across the sea/to Aotearoa not whales nor even/tuna this time but people – /men and families starving desperate/paying in body parts to venture/down past cruel powerful Australia/to a place that once they were told/projected a kinder face//to be greeted here by what?/Helicopters and grey warships/men and women with loudspeakers/ordering them to go back/to where? Tin-pot Fiji/ruined by decades of dictatorship?/Or those other islands some already/half-submerged and the others/ravaged by the super-cyclones/spawned from the great warming?//There is no other refuge/and now the words became harsher – /Go back! You cannot stay here!/Go back or we will destroy you!/and then the missiles’.
Penelope Foster likes to write love poems. For instance, the poem entitled “Love”: ‘Love is the purple of a polished amethyst/the gold of a winter sunset./It is the smell of raindrops/hitting dry earth/and the sea lit up by a/rising orange moon.//Love is your own bed after a month away/a hot bath at the end of a busy day.//Love is cool water on a sizzling day,/an open fire on a frosty day./It is a sympathetic hug on a sad day,/and shared laughter on a happy day.//Love is the first smile of your first-born,/It is a stranger’s smile in a strange town.//Love is where you choose it to be!/Love is you, Love is me./Love Is!’
Other poets from antipodes presented in the book are: Ian McQuillan, Mark Raffills, Mandy Pentecost, Marty Smith, Sandi King, Nikora (Nik) Henriksen, Mere Taito.
At the other end of the “bridge” there are Romanian poets, commonly known: Tudor Opriş, Paul Sân-Petru, Violeta Ionescu, Vasilica Grigoraş, Ana Anton, Mariana Gurza, Ana Urma, Victor Cilincă, including Valentina Teclici and Alexandra Balm (Dumitrescu), established in New Zealand for a while. A special observation about Monica Săvulescu Voudouri (born in Galaţi, and established in Greece many years ago) and Maria Weishaupt Sarău, from Galati area who emigrated to Switzerland.
(Translated into English by Valentina Teclici)
